Incet-incet, imi urmez drumul. Stanci abrupte, unele mai plate, altele mai mult. Suisuri, coborasuri. Pun mana pe pietre, imi trag corpul si mai urc un pas. Un pas mic dar asa voi ajunge acolo sus de unde pot vedea lumea. Cad, alunec, ma supar pe mine dar urc din nou. Nu las nimic sa ma doboare. Urc, urc ca un magar incapatanat. In lupta asta am plecat multi. Multi. Dar nu am ramas atat de multi. Au plecat. Au spus ca e prea greu, au facut cale intoarsa si gata. Au gasit alte metode de a se simti sus ...substantele. Dar drumul e mai important pentru unii. Eu merg si nu ma las. Momente grele, julituri, zgarieturi dar se vindeca. Totul se vindeca. Si hai, mai sus cu un pas!
<< Pe muntele cel mai inalt se observa un sir subtire si negru. La o privire mai atenta, apropiata se disting oamenii in sir indian ce nu se lasa niciodata.>>
TU esti printre ei??
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu